La antrenamentul oficial, ultimele minute au fost rezervate pentru executarea loviturilor libere din preajma careului. Astfel, Mutu, Marica, Tamaș, Florentin Petre și Raț au încercat să-l învingă pe Pantilimon de la distanță. Totuși, spectacolul a fost asigurat de selecționerul Pițurcă, acesta dovedind că încă mai are simțul porții din trecut. Cel mai amuzant moment s-a petrecut după o execuție slabă a lui Mutu, când Piți i-a explicat „Briliantului” tehnica de lovire a mingii la o lovitură liberă. Tehnicianul a expediat balonul direct la vinclu, spre uluiala reprezentantelor mass-media, care au aplaudat îndelung reușita antrenorului. „Mulțumesc, doamnelor!” a exclamat Pițurcă, amuzat, după care a continuat showul. Victima? Pantilimon. Selecționerul l-a păcălit de două ori pe timișorean șutând în direcția opusă față de cea pe care o indicase.
"Nea Piți să-și facă legitimație de fotbalist dacă vrea să mai joace." – Cristian Chivu, căpitan România
"Selecționerul a avut execuții imparabile. Nu l-am văzut jucând decât pe casete, însă talentul nu se pierde." – Costel Pantilimon, portar România
"A fost unul din marii atacanți ai Europei, însă nu cred că ar mai face față. Poate doar să bată lovituri libere." – Valerică Găman, fundaș România
"Mi-am mai amintit și de vremurile când jucam și înscriam. Lui Mutu, nu i-am arătat cum să bată, ci doar am discutat aspecte tehnice." – Victor Pițurcă, selecționer România
Sfaturile lui Piți
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER